Coborâm din nou în sat, ne hidratăm, luăm cu noi rezerve serioase de apă şi pornim să escaladăm cel mai înalt deal din zonă, dealul Pripurec. Cu cât urcăm mai sus cu atât panorama din jurul nostru devine mai impresionantă. Câmpurile sunt în majoritatea lor în paragină. Pe ultima parte a urcuşului nu mai avem nici urmă cărare. Nu ne rămâne decât să ne croim drum printre tufe, boscheţi şi cărări demult uitate. Într-un final ajungem în vârful dealului, unde este amplasat şi un releu de telefonie. Privim de jur împrejur şi reuşim să vedem şi o parte din Dunăre conturată în formă de triunghi. Recompensa e pe măsura efortului despus la urcare. Nu ne săturăm de privelişte, dar trebuie să coborâm. Deşi este deja ora 18, căldura e încă destul de greu de suportat.