În următoarea zi, vineri, 17 august, dis-de-dimineaţă servim micul dejun şi plecăm să explorăm împrejurimile. Urcăm pe drumul de deasupra satului, unde a fost până în anii 1970 o cale ferată îngustă. Pe aici circula o mocăniţă care transporta huila antracitoasă de la mina Baia Nouă până în portul Liubotina de la Dunăre. La întoarcere în sat ne întâlnim cu un bărbat care se întoarce de la câmp şi care ne acompaniază până la drumul principal. După ce obosim cu hoinăreala, ne întoarcem să servim prânzul. În orele după-amiezii, cu burţile pline şi moleşiţi de căldură, suntem ispitiţi de siestă. Dar preferăm să urcăm dealul din faţa casei, deşi căldura e sufocantă. Ajungem până la o galerie abandonată de unde se extrăgea azbest. De aici cuprindem cu privirea o mare parte a satului aflat în strânsoarea celor două şiruri de dealuri.