După ce marţi, 14 august 2012, am plecat la mănăstirea catolică din Ciclova Montană, iar a doua zi, în 15 august, am trecut prin satul Bigăr, azi, joi, 16 august 2012, ne trezim în cortul amplasat la gura peşterii Ponicova de lângă comuna Dubova. În după-amiaza aceleiaşi zile ajungem în satul Eibenthal, unde poposim pentru a doua oară în acest an. Suntem puţin obosiţi, dar şi bucuroşi că vom putea surprinde aici o frântură din folclorul etnicilor cehi. Suntem aşteptaţi şi primiţi cu braţele deschise şi cu multă căldură în suflet. Ne cazăm la familia unui prieten, apoi ne deplasăm până la fosta colonie mineră Baia Nouă, unde se va desfăşura un festival folcloric al etnicilor cehi. Deoarece festivalul încă este în rodaj, ne întoarcem în sat şi facem câţiva paşi prin împrejurimi. Încet urcăm dealul din spatele casei şi înregistrăm primele cadre foto-video. De acolo, de sus, iese în evidenţă turnul ascuţit al bisericii, iar dealurile înalte şi verzi te învăluie într-un paradis imaginar. Culorile apusului cuprind „Mica Elveţie” într-o oază de linişte atotcuprinzătoare. Se face târziu şi trebuie să ne întoarcem la casa unde ne-am cazat.