Mergând prin satul parcă pustiu, suntem acompaniaţi doar de scârţâitul omătului. Urmele noastre efemere întipărite în zăpadă se pare că sunt singurele care se mai văd. Dar nu pentru mult timp. Suntem într-o veritabilă atmosferă hibernală şi ne gândim că primăvara se mai lasă mult aşteptată. Singurele vietăţi care-şi fac simţită prezenţa în sat, pe lângă moşneagul care ne-a întâmpinat la venire, sunt doar un câine care abia latră şi o găină curioasă. Facem un tur prin sat, fotografiind şi filmând cât de bine putem în aceste condiţii, gândindu-ne că aceste imagini vor dăinui ca nişte amintiri vii peste anii demult apuşi. Atât cât putem vedea prin perdeaua lăptoasă de ninsoare, casele din satul Şumiţa sunt aliniate de-a lungul a două străzi. Satul are şi o biserică romano-catolică, unde oamenii din sat se adună pentru rugăciunea comună. Satul se află în munţii Almăjului, la fel ca şi satul Ravensca. Este o comunitate mică de etnici cehi, veniţi din Boemia, care încă mai locuiesc pe aceste meleaguri.