Ne despărţim de bărbatul cu care am discutat şi ne îndreptăm spre o altă uliţă din sat, pe unde se poate ajunge la Zorlenţu Mare. La capătul uliţei oprim lângă un alt bărbat, înalt şi zvelt, însoţit de doi căţei. Din vorbă-n vorbă aflăm că bunica lui era de etnie cehă, dar bunicul lui era român. Bărbatul din faţa noastră însă nu cunoaşte limba cehă, după cum ne mărturiseşte chiar el, şi asta din cauza faptului că bunicul lui n-a fost de acord ca nepoţii să înveţe de la bunica limba cehă! Acestea fiind spuse, ne luăm rămas-bun şi plecăm pe un drum de ţară spre Zorlenţu Mare, de unde ne întoarcem acasă, la Reşiţa, prin comuna Brebu. Din păcate, n-am reuşit să stăm de vorbă cu cineva de etnie cehă, oamenii fiind încă la muncile câmpului, iar noi n-am putut să stăm mai mult timp.