Ceaţa rămâne în vale, iar soarele începe să ne mângâie cu razele lui de toamnă târzie. Din când în când însă ne „scutură” câteva rafale de vânt, amintindu-ne parcă de iarna care vine aici mai devreme. Rămânem plăcut surprinşi şi puţin „blocaţi” pentru câteva secunde de aşezarea satului, chiar în vârful dealului. La intrare în sat suntem întâmpinaţi de o cruce, care ne introduce în lumea credinţei, iar în dreapta drumului, dincolo de gard, se zăresc vârfurile crucilor din cimitir. După câţiva metri descoperim o mică biserică romano-catolică, aşezată în centrul satului, la o intersecţie de drumuri. Casele ne arată că aici locuiesc oameni simpli, care trăiesc după legiile naturii. Bisericuţa este întreţinută de oamenii din sat, cu bănuţii pe care-i câştigă din vânzarea surplusului de produse agricole, precum şi cu bănuţii primiţi de la turiştii care vizitează satul. Oriunde te poziţionezi aici pentru a captura imagini cu ochii sau cu aparatul de fotografiat, atenţia îţi este atrasă de bisericuţa albă. Suntem curioşi să-i cunoaştem pe oamenii de aici. Aşezarea satului pe o culme de deal, cu casele răzleţe, îţi transmite plăcerea unei poveşti pe care te pregăteşti s-o asculţi la gura sobei.