top of page

   Ne luăm rămas bun, ieşim din nou la drumul principal şi ne oprim la biserica romano-catolică. Ne învârtim în jurul ei şi luăm câteva cadre, încercând să găsim câte o „fereastră” printre copacii ce o înconjoară. Aceasta este biserica unde se aduna cândva o parte a etnicilor cehi pentru rugăciune. Faţada bisericii este împodobită cu două statuete, iar în faţa bisericii, pe dreapta, se înalţă o cruce. Nici această biserică nu arată prea grozav. Acum ea aparţine de parohia romano-catolică din Gătaia, la Jamu Mare nemaifiind preot. Prindem o cărare pe lângă biserică şi după câţiva metri ajungem la biserica greco-catolică. De jur împrejur se întinde o poieniţă pitorească. Biserica este înconjurată de copaci, iar portiţa de la intrare este ferecată cu un lanţ. Crucea din vârful turnului este înclinată, parcă aşteptând pe cineva s-o îndrepte.

_DSC6267_1.jpg
bottom of page