top of page

   Satul Ravensca a fost întemeiat în anul 1827, odată cu venirea celui de-al doilea val de colonişti cehi. În 1922 a fost ridicată aici o biserică romano-catolică, toţi locuitorii cehi aparţinând de această religie. Numărul cehilor de aici a scăzut continuu şi este în scădere şi în prezent. Astfel, în 1925 aşezarea era locuită de 586 persoane, iar în 2002 numărul acestora s-a diminuat până la 125. Viaţa pe culmile munţilor Almăjului este aspră, mai ales iarna, când localnicii sunt aproape complet izolaţi de restul lumii. Se poate spune că Ravensca are cea mai pitorească aşezare dintre toate satele de cehi, fiind o destinaţie turistică predilectă în primul rând pentru turiştii din Cehia. Curentul electric a fost introdus în sat abia în anul 1994. Problema stringentă a lipsei de apă a fost rezolvată în sat cu sprijinul guvernului de la Praga, care a finanţat un proiect în acest sens. Actualmente satul Ravensca aparţine de comuna Şopotu Nou. Conform recensământului din anul 2011, în sat mai sunt 72 locuitori de naţionalitate cehă.

_DSC1543_1.jpg
bottom of page