Revenim în sat pentru a afla mai multe depre oamenii şi meşteşugurile de aici. Oprim la o sursă de apă şi observăm o bătrânică făcându-şi de lucru prin ogradă. Ne apropiem încet şi intrăm în vorbă. Bătrânica, simpatică şi simplă, ne povesteşte mult mai multe decât ne aşteptam noi să auzim. După puţin timp apare şi un bătrânel cam nedumerit. „Şeful casei”, probabil, salută politicos şi începe să depene şirul amintirilor. Zăbovim la vorbă cât de mult putem, mai mult ascultând, decât vorbind. Aflăm că majoritatea tinerilor sunt plecaţi în Cehia la muncă, iar alţii s-au mutat jos, la Bozovici, din pricina condiţiilor grele care sunt aici mai ales iarna. După informaţiile primite, mai sunt aici în jur de 70 persoane, deşi nu pare să mai fie atâtea. Dar timpul nu stă în loc. Ne luăm rămas bun şi cu gânduri bune ne întoarcem la ale noastre.