A doua zi, vineri, 19 iulie 2013, urcăm până la mănăstirea Sfânta Ana, unde au început să curgă deja puhoaiele de turişti. Scrutăm cu privirea golful Cernei şi ne bucurăm de priveliştea ce se desfăşoară în faţa noastră. Ne grăbim să coborâm pe malul Dunării înainte ca razele soarelui să prindă putere şi să ne străpungă cu suliţele lor fierbinţi. Poposim pe o peninsulă artificială care intră vreo 100 de m în Dunăre, în speranţa unei brize mai răcoroase. Dar nici aici nu este mai răcoare decât pe deal. Se simte din plin influenţa climei mediteraneene. Apele Dunării sunt brăzdate de caiacişti care se antrenează de zor în stirigătele mobilizatoare ale antrenorului. Plecăm într-o scurtă plimbare pe faleza Dunării. Pe mal se leagănă în ritmul valurilor diferite ambarcaţiuni. Şalupele şi vaporaşele îşi aşteaptă nerăbdători clienţii pentru a-i duce în larg.