top of page
_DSC9998_1.jpg

   În dimineaţa zilei de joi, 4 aprilie 2013, după zile de ploi abundente, ţinta noastră este comuna Gârnic. Aşa se face că în jurul 8:30 pornim la drum din casa bunicilor, din satul Zlatiţa. Din oraşul Moldova Nouă (Boşneag) trecem pe lângă fosta mină Suvarov şi începem să urcăm prin munţii Locvei. Undeva în dreapta drumului se ridică cel mai înalt vârf din aceşti munţi: Corhanul Mare (735 m). Înainte de a ajunge în satul Padina Matei, pe partea stângă întrezărim o imensă cascadă care ne face cu ochiul şi nu putem trece fără să n-o luăm în vizor. Este o capodoperă naturală bine ascunsă de ochii lumii dar în nici un fel semnalizată. Aparatele foto-video intră în acţiune şi cascada într-adevăr uriaşă, alimentată de ploile căzute în ultimele zile, ne oferă un spectacol de neuitat. Braţele ei se răsfrâng ca nişte tentacule de caracatiţă, iar vuietul apei care se aruncă la vale ne asurzeşte. Perdeaua de apă ne poartă într-o lume de mistere.

bottom of page