top of page

   Venind dinspre Reşiţa, ajungem la mănăstire după ora 18, când slujba din ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului este deja îndepută. Datorită numărului mare de pelerini, slujba se ţine în aer liber. După terminarea slujbei urcăm pe dealul unde se înşiră Calea Crucii (14 staţiuni). Aici admirăm cadrul natural superb din care se ridică spre cer mănăstirea. Ne întâlnim cu vechi şi dragi cunoştinţe care au venit aici să se roage şi să stea de vorbă puţin cu neamurile şi prietenii din alte sate. Sunt aici credincioşi veniţi din toate satele de cehi din Banat, dar sunt şi oameni veniţi din Serbia şi Cehia. La terminarea acestei zile frumoase de marţi, 14 august 2012, mergem cu maşina cam 2 km în amonte, unde ne ridicăm cortul. De la locul nostru de campare ar mai fi cam 3 km până la mănăstirea ortodoxă ascunsă în pădure. Adormim cu cerul deasupra noastră, între cele două mănăstiri.

_DSC6560_1.jpg
bottom of page