A doua zi, miercuri, 15 august 2012, în sărbătoarea Ridicării cu Trupul şi cu Sufletul în Cer a Sfintei Fecioare Maria, dis-de-dimineaţă participăm la sfânta liturghie. După înălţătoarea slujbă trebuie să ne continuăm drumul spre Moldova Nouă. De la Moldova Nouă înaintăm pe malul Dunării în jos până la Cozla. De aici, spre stânga, intrăm pe un drum pietruit. După 18 km de urcuş domol pe firul pârâului Sirinia şi la umbra pădurii, ajungem pe o şa de unde se deschide panorama satului. Obosiţi din cauza căldurii şi a drumului parcurs, decidem să luăm o pauză. Apoi aparatele foto-video intră în acţiune în timp ce admirăm absolut tot ce ne înconjoară. În apropierea noastră un om cu vacile la păscut ne priveşte suprins, parcă întrebându-se ce căutăm noi pe aceste meleaguri într-o zi de sărbătoare.